Adriana Iliescu a fost, o bună bucată de vreme, cea mai cunoscută româncă din străinătate, pentru că la 62 de ani, a avut curajul să aducă pe lume un copil prin inseminare artificială. Atunci, a intrat în Cartea Recordurilor, pentru o naştere la o vârstă aşa de înaintată, dar a fost detronata în 2008, de o indiancă, care a născut gemeni la vârsta de 70 de ani. Acum, fetiţa Adrianei Iliescu s-a transformat într-o adevărată domnişoară, o mică vedetă a şcolii unde învaţă!
Pe 16 ianuarie 2005, Adriana Iliescu a adus pe lume o fetiţă, la vârsta de 62 de ani, după o inseminare artificială. Ea a născut în condiţii optime, iar Eliza a primit nota zece la naştere. Fericirea a fost la cote maxime pentru fosta profesoară de limba română, mulţi au felicitat-o pentru aşa curaj iar mulţi alţii au criticat-o, acuzându-o că nu s-a gândit deloc la viitorul fiicei sale, pe care nu va apuca să o vadă crescând!
Iată însă că Adriana Iliescu le-a închis gura tuturor, pentru că acum, la 73 de ani, se poate îngriji exemplar de creşterea şi educarea fiicei sale. Micuţa ei comoară a împlinit 11 ani în ianuarie şi s-a transformat într-o domnişoară cochetă şi ingrijită. Eliza va termina în câteva zile clasa a VI-a la o şcoală din cartierul Drumul Taberei din Capitală, iar colegii au numai cuvinte de laudă la adresa ei.
Eliza a învăţat mereu excelent, cu ajutorul mamei sale, dar s-a simţit întotdeauna bine şi s-a jucat, la fel ca ceilalţi copii de vârsta ei. S-a lăsat chiar fotografiată de colege la şcoală, imaginile, publicate acum de CANCAN.ro, arătând cât de fericită este fiica ”celei mai bătrâne mame din România”. Fotografiile arată însă şi alte detalii uimitoare, schimbările absolut fireşti prin care a trecut, de la vârsta de un an, până acum, când a devenit mândria mamei sale şi a şcolii pe care o reprezintă!
Şi-a pus totul în ordine
Mama şi fiica au o relaţie extraordinară şi au grijă una de cealaltă. Conştientă ca ar putea muri oricând, Adriana Iliescu şi-a învăţat deja fiica să aiba singură grijă de ea. Acum, Eliza merge cu paşi repezi către adolescenţă. Mama ei are de gând să mai trăiască mult timp de acum încolo şi să ii vegheze paşii. Tocmai de aceea, ”cea mai batrână mama din Romania” şi-a învaţat fiica tot ceea ce era nevoie pentru ca ea să se descurce singură. Mai mult, Adriana Iliescu s-a gândit la toate, întocmindu-şi propriul testament. Adriana Iliescu a recurs la acest gest pentru că se teme că diverse persoane ar putea veni dupa dispariţia ei, pentru a cere o parte din avere: „Nu am bani, nu am proprietaţi. Deţin o locuinţă, câteva bijuterii şi o bibliotecă de cărţi. Sunt şi unele scumpe. Ele reprezinta munca mea de o viaţă. Eliza va moşteni totul. Nu va vinde niciodată cărţile, pentru că i-am insuflat dragostea pentru lectură”, declara femeia, pentru CANCAN.ro. (Gabriel Niculescu)